Fragmente de ganduri

Hei .. a trecut atata timp de cand nu am mai lovit tastele cu atata foc si patima! :)  
Mmmda a trecut mult timp si am avut multe de spus .. iar in acelasi timp nu am avut nimic de impartasit fata de nimeni, ,,,,, am simtit in tot acest timp un sentiment . . . . DE GOL!! senzatia ca nu are rost sa impart cu nimeni cea ce am experimentat in ultima perioada, cea ce simt, pentru ca .. oricum nimeni nu ar vrea sa inteleaga, nimeni nu are interesul sa asculte, sa citeasca, sa observe la randul sau tot cea ce se petrece in afara sferei de cristal in care ne invaluim noi toti pentru ca asa ne-am obisnuit pentru ca asa ne simtim in siguranta.. SIGURANTA , DA , ,,, asta vrem toti sa ne simtim in siguranta, sa nu simtim zidurile zguduindu-se, zidurile cetatii ce o construim de jur inprejurul nostru pentru a ne apara.. .. .. PARADOXAL , chiar de noi insane, mai mult decat de altceva sau altcineva.
 Ce mai faceti voi ? ce ati mai facut in ultima perioada ? ce ati mai citit ? ce ati mai muncit ? cum va-ti mai distrat ? pe cine ati mai iubit ? cine v-a mai iubit ? pe cine ati mai urat ? cine v-a adus o floare ? cine va strans mana cu inima de prieten ? ce peisaje ati mai privit ? ati vazut marea ? ati privit cerul instelat ? .................................
 Sincer! ce dracu ma intereseaza pe mine ce ati mai facut voi.. !!!! NU nu ma intereseaza !! pe voi va intereseaza ce am facut eu pana acum ? NU nu cred !! daca am vazut marea ? daca ma iubeste cineva ? daca am mai citit o carte ? NU nu va intereseaza pe nici unul !! HA HA HA, chiar nu va intereseaza pentru ca fiecare dintre noi este concentrat asupra ceea ce se intampla in jurul sau ..
 Acum va pun pe toti la zid, alaturi de mine, pentru ca vreau, pentru ca pot,,,  si ma las prada egoismului, benefic cate odata, mai ales atunci cand ia nevoie de un ragaz pentru ati construi castelul, sfera de cristal, sau cum va place sa numiti acest sentiment, nevoia de a ne simti protejati, acel ACASA la care tanjim aproape toti, acel vis pe care il proiectam ca pe o realitate de neatins. Ne place sa ne simtim in siguranta acolo pentru ca AICI nu suntem.. iar AICI unde ne aflam cu totii .. simtim nevoia de a purta o masca. 
Foarte multi poarta aceasta masca, au nevoie de ea, au nevoie pentru a se integra in societate pentru a se face placuti sau nu, pentru a-si ascunde sentimentele, pentru a parea altcineva.. De ce? de ce vrem sa fim cine nu suntem cu adevarat? Cine si ce suntem nu este suficient ? avem ceva de pierdut ? vom fi marginalizati ? aratati cu degetul ? SI CE ??? cine sunt cei ce ne condamna, ce pot sa ne ia ei ?ceva ce nu am pierdut deja? CE ? ne place sa credem ca suntem proprii nostri stapani si doar noi decidem pentru noi.. AICI ! drumul se bifurca, pentru ca putem alege sa fim sclavii fricilor noastre sau stapani responsabili peste deciziile luate de noi pentru noi.. AHA! stati asa ca aici am comis-o, am pus pe masa cuvantul responsabilitate, mmmm.. sa fim sinceri cu noi insane, adevarul este ca nimeni nu vrea sa auda de responsabilitati, chiar nimeni, fara exceptiii. 
Ce facem atunci cand ne simtim incoltiti de regrete de vinovatie de neputinta ? ne chinuim pe noi insane si ne lasam eventual acoperiti de o perdea de lacrimi, fara sa constientizam cat de inutil este sa plangi asupra faptului implinit. Ce a fost nu mai este si nu va mai fi, viitorul nu exista inca, tot ce ramane este momentul. Momentul este cea ce noi nu bagam in seama, contemplarea momentului, chiar si fugitiv iti poate aduce bucurie si pofta de viata, chiar daca nu mai poti face diferenta intre vis si realitate, (mai scutura odata mana !!).
Ce facem cu viata asta? de ce suntem pe acest drum? am primit viata fara sa vrem si acum nu stim ce sa facem cu ea !? sau am ales-o noi iar acum nu ne convine !! 
Odata ce am inceput acest drum suntem responsabili peste actiunile noastre, putem alege sa traim sinceri sau sa ne ascundem in spatele unei masti pe tot parcursul calatoriei, suntem responsabili tot in fata noastra fie ca vrem sau nu, pentru ca la sfarsit de drum rolul judecatorului il vom juca tot noi, iar atunci pe ultima suta de metri vom privi inapoi si vom spune : Asi fi vrut sa zambesc mai mult, mi-ar fi placut sa fiu mai sincer, asi fi vrut sa iubesc mai mult, as fi vrut ca toata viata sa fiu EU asa cum ma vad acum aici de fata cu mine contempland momentul... poate ultimul.