Schimbarea

marți, 8 februarie 2011




Cam aceasta as dori sa fie tema principala a blogul-ui:
            Schimbarea in interiorul Matricei.

In primul rand sa incercam sa definim "Matricea", (The Matrix).
       Cu siguranta multi dintre voi ati urmarit fabuloasa opera a fratilor Larry si Andy Wachowski, trilogia The Matrix. De aici si nenumaratele opinii ale multor persoane precum ca realitatea aceasta nu este altceva decat o lume virtuala generata de un computer, populata de programe, avatare, care ruleaza dupa reguli stricte, impuse de aceasta inteligenta artificiala, nevazuta dar in acelasi timp atotputernica in a crea si distruge dupa bunul plac.. O lume a "masinilor", o lume electronica ce-si hraneste existenta cu energia vietii, energia umana. In aceasta lume oamenii sunt folositi pe post de baterii, ei nu fac altceva decat sa DOARMA.. intr-o nestiinta si ignoranta cumplita. In locul lor, avatarele "traiesc", se "bucura" de o viata in acest SISTEM, fiind la randul lor controlate si conduse de programe create de sistem. Programele nu au constiinta nu au emotii, sunt reci si impasibile, (ele isi fac doar meseria). Sistemul insa a facut o greseala, (a luat un "bug"), el nu a luat in considerare ca oamenii, acele "baterii" care il alimenteaza, nu sunt doar niste bucati de carne furnizoare de energie, si ca acea energie nu isi are originea in acele corpuri, ea curge prin ele si le da viata si se manifesta prin acele corpuri, numite OAMENI. Odata cu aceasta energie oameni au primit un dar particular si foarte important, acest dar este LIBER-UL  ARBITRU. (pacat ca unora le trebuie si instructiuni de folosire pentru acesta). Liber-ul arbitru l-a facut pe Neo, (personajul principal al trilogiei), sa aleaga intre, pastila albastra, care l-ar fi trimis inapoi in starea letargica si pastila rosie, care l-a adus pe calea adevarului. 
       Nu vi se pare nimic cunoscut? ceva legat de viata noastra de zi cu zi? Faptul ca traim intr-o societate anemica, care pare a fi creata artificial, nu are nimic natural, nimic uman, doar reguli si legi ce sfideaza ori ce morala orice etica, sfideaza pana si legile fizicii.. Daca ne "enervam" putin am putea descoperi ca noi chiar ne comportam ca niste avatare, chiar suntem condusi de fiinte reci si fara scrupule ce nu dau doi bani pe noi si ne trateaza,(atunci cand o fac..), ca pe niste animale de muls, fara drepturi, fara opinii si fara viitor. Suntem niste furnici intr-o societate bazata pe principiul mimetismului, hipnotizati de reclame luminoase, stiri macabre si exemple false de viata buna. Nu stiu cati dintre voi ati incercat sa rastalmaciti sensul refrenului melodiei "NewYork"-Alicia Keys & Jay-Z, incercati, e interesant. 
       Majoritatea oamenilor duc o viata rudimentara, anosta, fara nici o perspectiva, se trezesc dimineata, merg la servici, rasfoiesc doar ziarul(pentru ca cititul in sine implica prea mult efort psihic), isi fac treaba(mai mult sau mai putin) robotic, comenteaza ultimele noutati mondene cu colegii, revin acasa, unde o mica cearta cu partenera/ul de viata nu strica, doar e la moda, iar seara, dupa putin alcool(in multe cazuri), incearca sa adoarma, gandindu-se cum ca viata e nedreapta, ca sunt ghinionisti, ca guvernantii sunt de vina.. etc. intr-un tarziu omul adoarme, rapus de oboseala si ademenit de vise fanteziste in care are tot ceea ce-si doreste. GAME-OVER..
insert coin.. insert coin.. insert coin.. Si se face dimineata, deci suna ceasul, deci.. START-GAME.. 
       Nu ne este permis sa iesim in afara tiparului, adica, pardon, ne este permis dar .. implica riscuri, riscul de a fi marginalizati, riscul de a fi luati in vizorul autoritatilor, riscul de a fi agresati chiar de unii semeni ai nostri care nu pot sa conceapa faptul ca se poate merge si "inpotriva curentului" si ca avem mai multe perspective decat aceea de a merge doar cu turma. Principiul de turma.. Lapusneanu a definit-o foarte bine: "multi sunt Doamne, da prosti". 
ALEGE
       Cu toate acestea sunt oameni care au iesit din tipar, altii deasemenea fac anumite eforturi sa iasa, pentru ca trebuie o anumita doza de curaj si determinare sa mergi impotriva sistemului. In primul rand trebuie sa fim constienti de starea in care ne aflam, "sa ne dam putin de o parte" si sa privim cum stau lucrurile dintr-o alta perspectiva, mai exact sa privim tot peisajul nu doar cararea pe care mergem, iar mai apoi sa alegem, ramanem in starea asta(pastila albastra), sau alegem sa ne trezim si sa vedem adevarata frumusete a vietii(pastila rosie).  Daca cu adevarat traim intr-un univers holografic, daca realitatea aceasta este cu adevarat influentata de o matrice, tin sa precizez ca, privind mai cu atentie tot ceea  ce ne inconjoara.. "cineva" a creat o adevarata capodopera, adica e uimitor, peste tot(exceptand societatea umana), lucrurile pur si simplu... functioneaza.
       "Fi tu insuti schimbarea pe care o cauti in altii" - Mahatma Gandhi. Mmda.. dupa parerea mea, un sfat intelept, venit din partea unui om ce a avut curajul sa iasa din tiparul dictat de sistem, probabil de aceea a si platit cu viata, ca si alte mari personaje din istoria "evadarilor din sistem", J.F. Kenedy, Malcolm X, Martin Luther King, Tupac Shakur, altii au suferit atentate, Bob Marley, Karol Józef Wojtyła(Papa Ioan Paul al-II-lea). Sa nu uitam insa ca cei ce nu mai sunt, ne-au lasat ca mostenire adevarul si dovada incontestabila ca puterea schimbarii se afla in noi si numai in noi. Sa ne amintim de John Lennon.. Iar aici as dori sa adaog un fragment de articol, ce are cred, legatura cu subiectul, Viata in Matrice.
        Cateva fragmente din jurnalul lui Andrei Oişteanu, preşedintele Asociatiei Romane de Istorie a Religiilor cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Asociatiei Romane şi membru în Consiliul ştiinţific al institutului si nu doar atat..
        " Aţipisem cu capul pe birou în timp ce-mi completam jurnalul. Mă scol brusc, tresărind. Mă uit în jur, căutând să descopăr motivul. Nu vreun zgomot neobişnuit m-a trezit, ci lipsa unui zgomot obişnuit. Tăcuse radioul. Aici, în New York, aproape în toate casele radioul e pus în surdină pe un post care transmite nonstop muzică. Fără anunţuri, fără reclame, doar muzică, parcă mereu aceeaşi, care nu e ascultată la propriu, ci receptată inconştient ca un alt nivel al liniştei. Un ritm perpetuu care îţi impune un ritm psiho-biologic alert, absolut necesar într-un oraş trepidant ca New York-ul. Un “alcaloid” fonic la fel de eficient, şi poate la fel de nociv, ca nicotina sau cafeina. Aceeaşi situaţie peste tot: în magazine, în hoteluri, în lifturi, în maşini.După câteva clipe de tăcere (relativă, căci vuietul oraşului a năvălit în cameră), radioul reia emisiunea cu un “Anunţ important”: “John Lennon, fostul membru al trupei The Beatles, a fost împuşcat în faţa casei sale, la Dakota Building”. Rămân năuc. Încerc să-mi adun gândurile. Poate n-am auzit bine. Sau n-am înţeles. Deschid televizorul. Acelaşi anunţ sec, ca o incizie de bisturiu. Dau telefon unui prieten. “Gabe, ai auzit ce am auzit şi eu?”. “Da”, îmi răspunde. “Hai acolo!”, îi propun. “Mi-e somn”, îmi replică Gabe. “John Lennon e asasinat la câteva sute de metri de tine şi ţie ţi-e somn?!”. Trântesc telefonul. Îmi iau în grabă aparatul de fotografiat, jurnalul, ţigările şi ies în stradă.
Aştept un autobuz care întârzie. E frig şi un vânt rece, necruţător, suflă dinspre Atlantic pe străzile rectangulare ale Manhattan-ului. New York-ul a fost conceput urbanistic anume astfel, cu arterele sale imense perpendiculare pe ţărmul oceanului, pentru ca vântul să producă o ventilare şi o umidificare naturale, absolut necesare unui oraş-mamut cu problemele de poluare pe care le are. În timpul verilor foarte călduroase, când metropola nu beneficiază de această primenire, aerul devine irespirabil şi newyorkezii se grăbesc, care cum pot, să-l părăsească. .. Îmi număr cu mâna bănuţii în întunericul buzunarelor, fac mental un calcul aproximativ şi opresc un taxi. “Dakota Building”, îi strig şoferului şi dau să intru în compartimentul din spatele maşinii, dar între clanţa portierei şi mâna mea se produce o descărcare electrică cu un mic fulger luminos. Fenomenul e frecvent în New York. Din cauza mişcării neîncetate a maşinilor, utilajelor, aparatelor electrocasnice şi a folosirii enorme a energiei electrice, totul – oameni, case, autovehicule, – se încarcă de o puternică energie electrostatică. Mă aşez pe bancheta din spate. Resimt senzaţia de disconfort produsă de curentare şi mă gândesc la efectele nefaste asupra câmpului biomagnetic.. În taxi e cald şi bineînţeles cântă la radio în surdină obişnuita muzică disco. Dau să-mi aprind o ţigară, dar renunţ. Dintr-un mic anunţ, montat în faţa mea, aflu că şoferul e alergic şi că mă roagă să nu fumez. Alături, un alt anunţ mă informează că banii nu se găsesc asupra şoferului, ci într-un fel de “puşculiţă” metalică prinsă cu nituri de podeaua maşinii. Cu alte cuvinte, stimaţi clienţi, veniţi cu bani potriviţi şi nu trageţi în şofer pentru că nu are bani asupra lui. Acest anunţ, ca şi geamul antiglonţ montat între şofer şi clienţi, au fost impuse patronatului de sindicatul şoferilor de taxi în urma creşterii numărului de atentate asupra lor.
Mă uit la şofer. E un tânăr, înalt şi slab. Simt nevoia să-i vorbesc. Să-l întreb dacă ştie de John Lennon şi dacă ştie că a fost împuşcat. Dar gândul că geamul care opreşte gloanţele va opri şi cuvintele mele mă descurajează. La radio se dă un nou anunţ: “John Lennon, în vârstă de patruzeci de ani, împuşcat cu puţin timp în urmă, a decedat la spitalul Roosevelt. Asasinul prezumtiv, pe nume Mark Chapman, care a tras asupra victimei şapte focuri de pistol, calibrul 38, a fost arestat imediat după atentat”. Primul meu gând e complet absurd: “7 (şapte) focuri de pistol!? De ce atât de multe pentru un trup uman atât de vulnerabil?!”. Îi surprind privirea şoferului în oglinda interioară. Ne privim lung. În privirile noastre aceeaşi întrebare: “Eşti un asasin prezumtiv sau o victimă prezumtivă?”. Ne simţim solidari. Acum ştiu că şi el ar vrea să-mi vorbească. Dar un geam antiglonţ ne separă iremediabil.. În faţa casei lui Lennon, ignorând frigul, câteva mii de tineri cântă plângând “Give peace a chance”. Pe feţele tuturor citesc aceeaşi întrebare “De ce?!”, ca şi cum ar putea exista vreo raţiune a acestui asasinat. Îmi scot aparatul şi fac câteva fotografii. Poarta clădirii în faţa căreia a fost răpus Lennon e plină de flori – un altar ad-hoc. Culeg şi eu câteva, căzute pe jos, şi le aşez în grilajul porţii, atent să nu calc pe petele de sânge ale victimei. Un tânăr îşi mânjeşte batista cu sângele închegat şi prăfuit. Un gest care mi s-a părut sentimental şi puştesc, dar atunci câteva zeci de tineri i-au urmat exemplul. În câteva clipe nu mai era nicio urmă a crimei pe trotuar, ci pe batistele însângerate care fluturau deasupra capetelor. Cel care a cerut lumii o şansă pentru pace, n-a avut parte de ea.."

       Nu vreau sa las pe aceasta cale impresia gresita precum ca, schimbarea aceasta, evadarea din tiparele sistemului, domolirea ego-ului si trezirea din ignoranta letargica in care majoritatea suntem cufundati, ar fi periculoasa.. nu in nici un caz. Vreau doar sa va prezint ractia sistemului impotriva unor persoane care au promovat adevarul,iubirea si speranta, persoane care au "instigat" la libertate.
        Din pacate toti cei ce evadeaza din Matrice si se sustrag regulilor si legilor aberante, idioate si lipsite de ori ce sens rational, sfarsesc in a fi marginalizati si etichetati, iar asta doare. Gandul ca ar trebui si chiar am putea sa aducem o schimbare in vita noastra nu este deloc confortabil pentru multe persoane, este mai comod sa te lasi dus de curent decat sa lupti impotriva lui pentru a ajunge la mal. Dar oare am resimti aceasta comoditate afland ca acest curent ne duce catre o uriasa cascada? cu siguranta nu.. iar in aceste momente tindem sa ne agatam de lucruri pe care altadata le-am ignorat, incepem sa vrem sa credem. Dar nu e suficient sa vrei doar sa ajungi la mal, trebuie sa o faci pur si simplu, sa te zbati, sa eliberezi din tine credinta ca poti cu adevarat. Majoritatea dintre noi trec prin momente in viata cand simt pur si simplu ca trebuie sa faca o schimbare, ca trebuie sa aleaga alta cale, multi insa au nevoie de o scanteie, de cineva sau ceva care sa le "deschida ochii". Cred ca doctorul Wayne W. Dyer, prezinta intr-un mod simplu si usor de inteles, teoria lui despre schimbare si cat de importanta este aceasta intr-o lume Matriciala, lipsita de spiritualitate,cuget si mai ales iubire. 
       Recomand tuturor filmul The Shift, sperand ca, urmarind-ul cu atentie, va veti face o idee proprie despre rolul pe care il aveti in aceasta viata si in ce masura va lasati influentati de EGO-ul vostru si nu numai.  
                
         



            

1 comentarii:

Anonim spunea...

Da, mă gândesc și eu de ceva timp la tema aceasta. Și cred că mai sunt oameni care își pun aceleași întrebări. Problema e că toți sunt repartizați așa, răzleț și fiecare în parte nu poate schimba practic nimic, fiind învins de sistem. Cred că dacă ar comunica mai mult cu oameni de interese asemănătoare, ar pute schimba ceva, pornind de la un grup restrâns, care nu neapărat pregătește revoluții, dar trăind după regulile rațiunii, le-ar da un exemplu celorlalți, care încă nu și-au pus asemenea întrebări și acest grup mic, ar crește încetul cu încetul...

Trimiteți un comentariu

A apărut o eroare în acest obiect gadget